GABRIEL ALMAȘI

Gabriel Almași – compozitor, profesor universitar, promotor cultural

Născut în 1977, la Arad, Gabriel Almași este una dintre vocile distincte ale muzicii contemporane românești. Parcursul său artistic a început cu studii la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, secția Pedagogie Muzicală (1996–2001), unde, pe lângă formarea academică, a urmat și cursuri de compoziție în afara programei, sub îndrumarea Maestrului Remus Georgescu.

Determinarea de a-și aprofunda cunoștințele în domeniul compoziției l-a condus, între 2002 și 2006, la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a studiat cu reputatul profesor Dan Dediu. Ulterior, a participat la cursuri internaționale de compoziție, coordonate de profesorii Kevin Erste și Gregory Mertl de la Cornell University și Syracuse University (Timișoara,2010). În anul 2013, și-a încheiat parcursul academic prin obținerea titlului de Doctor în Muzică la UNMB.

Compozițiile sale acoperă o paletă largă de expresie, incluzând muzică simfonică, lucrări camerale, creații solistice, dar și muzică pentru teatru. Lucrările sale au fost interpretate în numeroase festivaluri și concerte din România, precum și în Statele Unite, Germania, Olanda, Canada, Albania, Italia, Ucraina, Elveția, Ungaria, Republica Moldova și Regatul Unit.

Printre cele mai importante recunoașteri ale activității sale se numără Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru muzică simfonică (2021) și Premiul Academiei Române (2022), două distincții care atestă originalitatea și profunzimea creației sale.